Detalii de viaţă măruntă
10 Sep 2010 2 comentarii
in animaleplanet, life, Psihologie, studentie Etichete:boschetari, detalii, oameni, observatii, piata unirii, politia comunitara, Timişoara
Mi-a fost dor să scriu ce am văzut pe stradă, poate şi pentru că nu am hoinărit destul ca să observ ceva interesant.
Pot spune că am observat astfel, în ordine descrescătoare:
- iubiţi/amorezi mai ceva ca-n franţia;
- foarte mulţi câini, peste tot îi vezi şi nu neapărat, poţi şi călca pe ei… sau în amintirile lăsate de ei, baieţi duri cu căţei cât o mănuşă de box;
- femei însărcinate;
- copii;
- pensionari ţinându-se de mână;
- fete frumoase, chiar superbe;
- oameni de afaceri;
- persoane obeze;
- boschetari sexi şi mai puţin sexi;
- maşini şi motoare scumpe;
- chiştoace;
- comunitari.
Da, poliţişti comunitari. Cred că trebuie eutanasiaţi. Urmăresc căderea din cer a banului gros, iar în cazul în care se vede pe tine că nu ai bani, te lasă în pace.
Dacă nu ar fi aşa, aceştia ar sta de pază în locurile în care se ştie că se petrec nelegiuiri, cele mai deranjante fiind:
- parcul din spatele catedralei e plin de hârtie igienică şi saci de gunoi care nu se mai eliberează… da, camuflate de tuiele imense.
- malul “Begheului”, mai ales în zona în care avea Jazz-ul terasa, lumea mai aleargă pe-acolo!!! sau se plimbă… să menţionez că fostul Jazz are deja pregătit un “pat în celulă”, cu tot cu aşternuturi, numai bune pt inhalatorii de chestii argintii.
Însă comunitarii sunt suspicioşi, de ex., doar cu privire la hipsterii/roacării ce stau lejeri pe băncile din Unirii, care beau un Pepsi la 2l, mâncă un chips, aruncă un chiştoc pe jos sau pun un skater(papuc) pe banca alăturată. Aceştia sunt adevăraţii infractori care terorizează, împuţesc şi fac de ruşine Timişoara.
Bine, recunosc, comunitarii nu fac asta tot timpul, în restul timpului înfulecă papa bun de la Lucas, mai roade şi gura lor o sămânţă şi se mai iau de-un om că n-are flotant. Dar…. în acelaşi timp ei nu au văzut că:
- un băieţel făcea şuşu cu boltă în spatele lor, după Dom, timp în care ei înghiţeau papa;
- 3 hipstări puneau pe furiş picioarele pe bancă;
- fumătorii prindeau ocazia să arunce chiştoacele pe jos, din greşeală;
- un “bandit” deşuruba o bancă, timp în care tot îi cădea şurubul din mână, izbindu-se zgomotos de piatra cubică din cel mai civilizat orăşel al vestului ţării.
Toate astea sunt detalii; peseu pe tema comunitarilor… centrul (opera) are vreo 2-3 comunitărese bune… pe alea le-aş amplasa în câte un punct fix cu vizibilitate mare din Parcul Rozelor, poate se mai rătăcesc “turbătorii de mase” pe-acolo… get it? ( mass-turbators).
Asta nu e tot…
Am mai observat o ceartă între copii, în care se aplică cu generozitate limbajul de-acasă, adică copia perfectă a certei dintre mama şi tata. Copilul adoptă şi adaptează nevoilor sale clişee precum: ” nu mai suport, nu pot trăi aşa”, ”nu mai rezist”, “o să mă crizez”, şi altele. Menţionez că tonul fetei făcea toţi banii, de fapt îţi venea să-i dai cartea de vizită a unui psihoterapeut de cuplu cu recomandare pentru părinţi, era foarte clar de unde au apărut patternurile respective.
Cu toate astea, ceea ce mă linişteşte şi-mi dă speranţă că omenirea e pe drumul cel bun….e:
- conversaţia simplă a vecinilor de peste gard, conversaţie în care nu se bârfeşte, nu se ceartă, nimeni nu are o problemă şi oamenii sunt concentraţi pe lucruri simple precum ciocolata Africana, pozele din ultima călătorie, puterea maşinii de spălat, lista simplă de cumpărături, ultima carte citită, savoarea cafelei, roua dimineţii.
Toate astea mă fac să cred că oamenii nu sunt răi, că au vieţi simple, decente şi modeste, nu-i interesează x şi y, iar dacă i-ar interesa ar spune doar lucruri bune despre ei, nu îşi aduc în casă problemele de la job, luptă pentru tratarea cancerului şi studiază cerul în fiecare noapte, ca şi mine.
Rezultă că: îmi plac oamenii, pt că îmi oferă subiecte, sunt subiecte, unii ar fi perfecţi ca personaje principale în seriale gen Seinfeld, alţii te uimesc prin simplitatea şi frumuseţea vieţii lor, chiar dacă trăiesc în aceeaşi realitate cu cea a tuturor, în care se măreşte “teveaul”, scad pensiile şi ne cocoşează criza economică. Îmi place să privesc oameni, să-i ascult, să le studiez tonul, să le diferenţiez mirosul, să le admir îmbrăcămintea şi ridurile de expresie, să văd musculiţa prinsă în păr şi îmi place să le dau pace… să văd cum trăiesc ei fără influenţa mea.
Mi-ar plăcea să ştiu mai multe, dar mă mulţumesc cu propriile descoperiri.
9/11 – ce mai putem descoperi?
09 Sep 2010 Lasă un comentariu
in Psihologie Etichete:911, cercetare, WTC
În curând se împlinesc 9 ani de la eveniment şi încă suntem nedumeriţi ce s-a întâmplat atunci.
“Cum ne putem folosi în acest moment de evenimentele întâmplate în urmă cu 9 ani?” ar fi o întrebare logică, iar cercetătorii ne răspund că poate fi încă un subiect de actualitate pentru că putem învăţa încontinuu de pe urma acestui eveniment.
Ce putem învăţa?
- Se doreşte o constantă înnoire a teoriilor emoţiilor şi a “coping”-ului în urma dezastrelor.
- Pot fi observate patternurile emoţiilor negative ca răspuns al atacurilor şi modalităţile în care ne-a fost afectat comportamentul pe parcurs.
- Dacă aceste evenimente ne întăresc prejudecata şi discriminarea.
Acestea sunt doar câteva idei, însă planul cercetătorilor e mult mai stabil şi închegat.
Propun şi un sondaj de opinie.
Completare a cunoştinţelor despre tutun şi nicotină
07 Sep 2010 Un comentariu
in Psihologie, tutun Etichete:cercetări, fumat, nicotină, Psihologie, suprimare
Voi începe cu binecunoscuta poveste cu ursul polar. Cu toţii ştim ce se va întâmpla dacă ne spune cineva să ne gândim la orice altceva înafară de un urs polar… putem începe să enumerăm cuvinte până când ajungem să credem că am epuizat totul şi ceea ce nu ne dă pace e gândul la ursul polar. Prin acelaşi proces tindem să ne consolidăm comportamentele.
Oare ce se va întâmpla dacă îţi impui să nu te gândeşti şi să uiţi de fumat?
Erskine (2010), propune o cercetare pe un eşantion de 80 de subiecţi fumători care n-au nicio intenţie de a se lăsa. Aceştia au fost împărţiţi în 3 grupuri, iar cercetarea a durat 3 săptămâni.
Primul grup a fost instruit ca în a 2-a săptămână să evite gândul de a fuma şi tot ce ţine de acest obicei.
Al doilea grup trebuia să se gândească foarte mult la fumat şi să-şi noteze gândurile în timpul celei de-a doua săptămâni, iar al treilea grup fiind de control, nu trebuia să-şi suprime sau să încurajeze obiceiul.
Principala descoperire a fost aceea că primul grup, cei care şi-au suprimat gândurile în cea de-a doua săptămână, au fumat mai puţin în acea perioadă, însă în săptămâna a 3-a au reuşit să fumeze semnificativ mai mult decât restul fumătorilor. Astfel evitarea gândurilor a avut un efect în săptămâna respectivă, însă când sarcina s-a terminat, gândurile suprimate au revenit mai puternic.
Aceste rezultate pot fi derutante pentru unii, pentru că pot ajunge să creadă că suprimarea gândurilor ajută cu ceva, într-adevăr, numărul ţigărilor a fost redus în a doua săptămână, însă fără folos.
Concluziile cercetătorilor au fost că suprimarea gândurilor poate face mai mult rău decât credeam. Aceste cercetări ar trebui să dea o mână de ajutor celor care doresc să îşi controleze dorinţele, gândurile şi comportamentele.
Erskine a realizat acelaşi studiu în situaţia consumului de ciocolată, demonstrând că suprimarea gândurilor legate de ciocolată a condus la consumul mai mare al acesteia.
Din alte surse am aflat că nicotina intrată în sânge înlocuieşte foarte bine unul din cei mai importanţi neurotransmiţători (ai semnalelor chimice), ceea ce produce o accelerare a stimulilor şi o creştere a fluxului sangvin la nivelul creierului. Din această cauză după ce un fumător îşi savurează ţigara, senzaţia de oboseală şi apatie dispare, însă aceste simptome se datorau sevrajului în care se afla individul. După 30 de minute, efectul nicotinei scade, astfel apare nevoia unei alte ţigări menită să energizeze organismul. Astfel organismul suferă cam la fiecare jumătate de oră de deprivare şi încep să se resimtă simptomele sevrajului.
O altă consecinţă a fumatului e reducerea câmpului vizual periferic cu până la 26%, pe lângă slăbirea celorlalte simţuri.
Partea bună este că aceste efecte se reduc cu 90% după 4-6 zile, iar tot în acest timp dispare şi sevrajul.
Resurse: Erskine JA, Georgiou GJ, & Kvavilashvili L (2010). I Suppress, Therefore I Smoke: Effects of Thought Suppression on Smoking Behavior. Psychological science : a journal of the American Psychological Society.
“Sigilarea emoţiilor” şi punerea în practică a metaforelor
07 Sep 2010 Un comentariu
in life, Psihologie Etichete:emotii, metafore, Psihologie, rezolvarea problemelor, studii, terapie
Foarte multe terapii psihologice se bazează pe punerea în practică a unui comportament metaforic, cum ar fi în terapiile de cuplu – lovirea celuilalt cu o bâtă gonflabilă. Tot pe o metaforă se bazează şi următoarea practică, e de modă veche, dar efectele sunt proaspăt cercetate.
De câte ori ne confruntăm cu o problemă, ajută să o şi verbalizăm, asta ne poate duce la crearea unor legături noi sau pur şi simplu la debarasarea de materialul cognitiv care ne deranjează. În asemenea cazuri, nu toţi ne putem deschide astfel încât să povestim prietenilor, dacă se întâmplă aşa, prietenii ne aprobă comportamentul, nu ne critică şi ne încurajează, ceea ce ne prinde în problemă, nu ne ajută să “ieşim” şi să vedem alte variante. Astfel putem fi încurajaţi să scriem: ce ne supără, ce regretăm ş.a. Practic această metodă de pe la 15 ani, fără să ştiu pe-atunci că se foloseşte şi în terapii.
O nouă abordare a acestei metode e tratată de Li, Wei şi Soman într-o cercetare pe care voi încerca să o traduc “Sigilarea emoţiilor”.
Cercetarea a fost iniţial făcută pe 80 de studenţi cărora li s-a cerut să scrie despre o situaţie problematică, deranjantă pentru ei. Lotul a fost împărţit în 2 categorii şi li s-a cerut pe rând să predea “scrisorile” astfel: sigilate într-un plic vs. nesigilate fără plic. Ulterior s-a constat că cei ce au pus scrisoarea în plic şi au sigilat-o s-au simtit mai bine cu privire la problemă decât cei ce au dat pur şi simplu foaia scrisă.
Două cercetări ulterioare au demonstrat că “sigilarea” unei problematici deranjante reduce atât impactul acesteia, emoţiile negative aferente, cât şi memoria asupra evenimentului.
Cu toate astea, sigilarea într-o scrisoare a unei foi nescrise nu are niciun efect, astfel se constată ca fiind important procesul de “sigilare” a materialului emoţional, acesta e cel care dă roade. De altfel, în alte studii s-a cerut capsarea foii, ceea ce iar n-a dat rezultate.
În concluzie, nu e atât de important actul scrierii problemei pe cât e “sigilarea plicului” acesteia şi pregătirea de expediere a scrisorii, ceea ce ne poate produce o apropiere mai mare faţă de “destinatar”.
Aceste cercetări au vrut să demonstreze impactul psihologic al metaforelor, precum “îngradirea”(enclosure) şi “sigilarea” (sealing), asupra memoriei, în sensul de “slăbire” a amintirilor şi emoţiilor cu legătură la evenimentul neplăcut. Următoarele cercetări vor urmări impactul asupra închiderii şi sigilării într-un pachet a unor obiecte cu valoare emoţională, precum şi realizarea aceluiaşi proces de către o altă persoană. Se va mai urmări şi impactul pe care îl va avea procesul şi în cazul în care subiectul ştie despre scopul exerciţiului.
Aşadar sigilaţi-vă gândurile, pregătiţi-le de plecare, astfel vor durea mai puţin şi uitarea va fi mai aproape.
Până data viitoare, merg să-mi închid emoţiile şi alte necazuri de domeniul “emo” în lada cu zestre, o lipesc bine cu aracet, clei de oase şi ce mai prind, iar apoi îi dau foc. Sunt curioasă cum îmi va afecta/”pârli” asta memoria asupra evenimentelor.
Trebuie să las şi o legătură oarecare cu filmul “Up in the Air” pentru a completa semnificaţia articolului:
“How much does your life weigh? Imagine for a second that you’re carrying a backpack. I want you to pack it with all the stuff that you have in your life… you start with the little things. The shelves, the drawers, the knickknacks, then you start adding larger stuff. Clothes, tabletop appliances, lamps, your TV… the backpack should be getting pretty heavy now. You go bigger. Your couch, your car, your home… I want you to stuff it all into that backpack. Now I want you to fill it with people. Start with casual acquaintances, friends of friends, folks around the office… and then you move into the people you trust with your most intimate secrets. Your brothers, your sisters, your children, your parents and finally your husband, your wife, your boyfriend, your girlfriend. You get them into that backpack, feel the weight of that bag. Make no mistake your relationships are the heaviest components in your life. All those negotiations and arguments and secrets, the compromises. The slower we move the faster we die. Make no mistake, moving is living. Some animals were meant to carry each other to live symbiotically over a lifetime. Star crossed lovers, monogamous swans. We are not swans. We are sharks.”
Resurse: Li X, Wei L, & Soman D (2010). Sealing the emotions genie: the effects of physical enclosure on psychological closure. Psychological science : a journal of the American Psychological Society / APS, 21 (8)
Blog nou, despre oameni…
04 Sep 2010 Un comentariu
in Psihologie Etichete:blog, comunism, oameni, Psihologie
Voi posta o frântura din articolul lui Eugen, pentru a-l încuraja să nu-şi piardă pofta de scris şi entuziasmul, dar cel mai important, postez pentru valoarea articolului. Unii au o contribuţie superbă, pentru că îi frământă ceva şi rezultatul nu e simplă maculatură din lumea blogosferei.
Deci, tu vrei să pleci din România?
“…cinismul social poate fi considerat un efect natural în perioada de tranziţie pe care (inca) o parcurgem.”
“…românii au fost aproape de a fi tranformaţi în ceea ce doreau “inginerii minţii” să construiască, şi anume: “oamenii noi”. Adică să obţină acea substanţă omogenă umană de oameni standard, docili, maleabili, care să aparţină preponderent clasei muncitoare în “şantierele patriei”. Aceştia puteau să corespundă standardelor numai dacă ar fi cules roadele de pe urma cultivării unei atmosfere a neîncrederii generalizate, a interacţiunilor interpersonale duplicitare, în care oamenii să îşi piardă deprinderile de cooperare interpersonală, atmosferă care era menită să obţină rezultatul ultim, şi anume, acela de a-i înstrăina, cât mai mult, pe oameni între ei, adică de a obţine o ţară de oameni singuri, în care viaţa acestora să graviteze doar în jurul satisfacerii nevoilor primare, în aşa fel încat, să poată fi uşor de manipulat şi de folosit (ca “unelte” de muncă şi reproducere).”
Întregul articol îl găsiţi aici.
Rezultatele de la testul Mîţei
03 Sep 2010 Lasă un comentariu
in amuzant
Iisus Ronaldo Hristoiu
Uneori eşti naiv, alteori dai dovadã de ceea ce s-ar putea numi “har”. Prietenii tãi te iubesc pentru puterea ta aproape supranaturalã de a transforma orice lichid în vin. Ai uitat de mult pentru ce te-a trimis tac-tu în lume dar cui îi pasã. Ce-are sã-ţi facã? Sã te rãstigneascã? Pff.
Tu cine eşti în Mîţa cu î din i?
So I am Jesus, Jesus Christ!!! People call my name all the day…
Reîntâlnirea omului probabil… Cu toamna
01 Sep 2010 Un comentariu
in poetry, tutun Etichete:aberatii, moarte, toamna, vis
Atenţie! Scris haotic.
Înainte de citirea acestui text adresaţi-vă psihiatrului şi farmacistului.
… Scrumiera e plină
… de imprevizibil
Se lasa a toamna si usor vine pofta de ticaitul ceasurilor dintr-o camera imensa, dintr-o camera in care astepti urmatorul “-tac” ce nu pare sa vina…
… ce te duce cu gandul la “tac-ul” orelor de meditatii imbibate de mirosul cafelei profesorului, mirosul numerelor si al cartilor ce-ti promit sa te invete, iti promit sa-ti deschida noi orizonturi in care esti dornic sa-ti depasesti limitele…
Nimeni nu se atinge de ibric, iar picioarele reci asteapta sa fie incalzite de ciorapii matusii ce murise…
…de-atunci nu-i gasesc.
… Se citea mult pe vremuri, se citeau pagini galbene si indoite ce scot un sunet specific, Plin, ce-ti fac pofta sa intorci si urmatoarea pagina, sa cauti un cantec…
… asa arăta abecedarul, colorat si zdrentuit, primul abecedar primit la 4 ani…
… as fi vrut sa arate asa si cartea de matematica ce promitea multe, la inceput s-a tinut de promisiune, apoi promisiunea murise, odata cu profesorul, spanzurată langa recolta de toamna… nu suportase durerea cancerului ce întârzia o altă moarte…
… totul se grabeste, viata se grabeste, vantul care-mi sparge geamurile si aduce praful in casa… totul…
… scrumiera se grabeste sa emane cel mai puternic miros, cartile se grabesc sa ingalbeneasca si nu vor sa se prăbuşească din balconul de deasupra…
… iedera incepe sa coboare de pe zidul din fata geamului, si ea ingalbeneste si se usuca dupa ce soarele reusise sa-i arda cotlonul umbros in care se ascundea…
… prietenii s-au grabit sa plece, lasand in urma… o camera goala ce miroase a
Scrumiera plina…
… si-au parasit un corp, de om probabil, imprevizibil… visator de ochi deschisi, ce vad, încă…
… nu simte si nu gandeste, nu fumeaza si nu vorbeste… scrie, scrisul ii modeleaza gandirea, încă.
… De dimineata totul e ingalbenit, camera, mirosul, lumina ce bate inca pe perete, cerul, sunetul de-afara…
… in tacere nu se vorbeste, nu se gandeste; in toamna nu se visează, se ascultă; in praf nu se respiră, se încarcă, încă….
… de tacere.
… Totul se grabeste sa fie rapit de timp, copacii se grabesc sa se indoaie excesiv…
… si astept să ticăie ceasul, sa-i savurez “tic-ul” si “tac-ul”, sa se lase asteptat, pentru ca “tac-ul” niciodata nu se grabeste…
… e suspendat in timp, impreuna cu cine-l asculta…
şi cine citeste pagini ingalbenite ce se grabesc sa fuga…
…de imprevizibil.
Scrumiera s-a oprit.
Shiva revine cu Deal-ul vieţii voastre
29 Aug 2010 Un comentariu
in Fashion Etichete:casashiviae, fashion, modă
Mama ei de pisicuţă creativă.
Iar m-a abordat azi cu o propunere. O mică ţigănie… adică îmi spune:
Shiva: – Dudette! Scrii tu astfel: This is the deal of your life, nu-mi încap în piei de atâta generozitate şi propun bannerul urmator pentru săitucul tău.
Me: – Iar vii să mă ameninţi, mâţă? Care ţi-e jocul acum? Grenade?
S: – Much, much better baby! Uite cum facem, acum te prefaci că nu te ameninţ, ca să-ţi pun frumuşel un şoricel în casă. Nu durează mult, aşteaptă să-l despachetez. Sunt cam înceată, deci voi veni peste câteva zile să-l bântui.
Me: – That does it! Afară! Acum…
S: – Ştii ce se întâmplă dacă mă dai afară, nu? În primul rând nu vei mai avea acces la viitoarea mea ceinărie cu haine, iar în al doilea rând te alegi cu şoricelul în casă. Apropo… mai ai vreunul mort pe-aici? Pute groaznic! Ţi-l prind şi pe celălalt dacă pui bannerul… Pe pariu că nu ştii să prinzi doi şoricei!
M: – Încă n-am făcut aşa ceva, dar pot inventa o tehnică…
S: – Nu inventezi nimic! Miercurea viitoare vin să-ţi prind şoarecii şi gata! Ne-am înţeles?
M: – Miercurea viitoare?…. te-ai ţăcănit?
S: – Am spus că-s mai timidă şi mai înceată de felul meu! Hai la treabă!
După această scurtă discuţie, Shiva îmi fură mătura, o testează bine cu vreo 5 lovituri de tocul uşii şi o rupe în două.
S: – Altă mătură n-ai? Bun… las că folosesc grenada….
Ia grenada, o îndeasă bine în vechea ei mătură pe gaz şi dintr-un puf îşi ia zborul… Iar mi-a gonit pisicile pentru 2 săptămâni, să fie sigură că nu prind niciun şoarece.
Reducerea e aici…
Shiva a zburat, iar pana vine… ma aleg cu 20 de soareci in casa.
Revin cu mesaje de la Shiva
25 Aug 2010 Lasă un comentariu
in artă de artist, Fashion Etichete:casashiviae, fashion, modă
Zilele trecute a venit o pisică la mine şi m-a ademenit cu nişte haine. Mi-a promis cate’n lună şi’n stele, m-a invitat la 
ea, a spus că hăinuţele ei sunt divine, se potrivesc la oricine, se ajustează, se pot purta de dimineaţă până seara, sunt uşoare şi convenabile .
Eu îi răspund că n-o cred, altă pisicuţă neagră ce mă ademeneşte cu dulciuri.
Shiva se uită mirată la mine peste ochelarii de soare şi-mi spune: tu ştii cine sunt eu?
Eu: – o pisică ce se crede proprietara unei case de modă.
Shiva: – Greşit! Acum, ce vreau de la tine: te îmbrac în hăinuţele cusute de mine, te imortalizez şi voi fi stăpâna ta.
Eu: – Really? Pisicile pot face asta?
În momentul acela Shiva îşi scoate revolverul din blăniţă şi ţinteşte spre mine, îşi scuipă scobitoarea dintre dinţi şi îşi aprinde tactiocoasă o ţigară.
Shiva: -Sper să ne înţelegem, luv, nimeni nu trebuie să ştie nimic din ce am vorbit. Eu stabilesc preţurile şi vei fi a mea, tu şi încă alte fete… muhahaahahahahhaaa (evil laugh).
După ce-şi termină râsul malefic începe să tusească, tuşeşte până scuipă un ghemotoc de blăniţă.
Acesta este rezultatul discuţiei:
Aşadar, aceasta este Casa Shiviae.
Madalina Manole a creat vreun efect?
20 Iul 2010 Lasă un comentariu
in animaleplanet, Psihologie Etichete:copycat, efectul Werther, madalina manole, sinucideri
N-o să comentez şi n-am chef să aduc argumente pro/contra sinuciderii Manolului.
De dragul de a mă băga în seama şi de a dezbate ceva interesant, voi pomeni de ceva ce putea să creeze draga noastră Madă prin surprinzătoarea ei sinucidere, adică efectul Werther.
Nu demult întorceam pe toate faţetele acest fenomen interesant, aşa numit şi copycat suicide, adică sinucideri la indigo.
Acest fenomen este abordat în psihologia socială ca efect al mass mediei asupra populaţiei şi îşi are rădăcinile undeva demult. Pe vreamea lu papa Goethe, când acesta scrisese Suferinţele tânărului Werther, depresivii momentului au prins avânt/curaj şi s-au înhămat la sinucis. S-au sinucis oamenii ăştia până nu s-a interzis cartea în câteva ţări din “Eropa”.
S-a mai potolit lumea, apoi iar a apucat-o, apoi iar s-a potolit, până nu s-a sinucis Marylin Monroe, când gloata de 300 de oameni au hotărât să-şi taie beregata. Cică asta se întâmplă cam de fiecare dată când o celebritate se sinucide. Vina o ia draga mass medie, care ne bagă pe gât cu forţa toate detaliile, timp de cel puţin o lună de zile auzim: cum s-a sinucis, de ce… vaaai cât de milă ne este, ce a mâncat cu o zi înainte. Tot aşa până nu se trezeşte iar gloata de depresivi/căutători de atenţie… daaa, unii oameni se pot sinucide din cauză că vor să primească mai multă atenţie şi să fie lumii milă de ei, chiar şi cu riscul vieţii.
Asta este, toţi murim din ceva, motive există…
Unde vroiam să bat… Oare cu cât a crescut rata sinuciderilor după ce s-a dat ştirea cu Mădălina Manole? Asta nu se spune? Oricum nu mă uit la teveu, poate o fi anunţat pro ul în vreo zi pe la 5.
Ştiu că sunt răutăcioasă, sinucidere plăcută în continuare!
P.S. Normal că s-au găsit, unul şi unul, deci nu fiţi trişti, măcar aşa vom fi mai puţini.
Mîţuire!
